Duskfade

Am văzut câteva studiouri în ultimii ani încercând ceea ce a făcut Weird Beluga cu Duskfade, emulând senzația jocurilor de acțiune platformer vechi pentru a crea jocuri care par bijuterii pierdute din epoci acum îndepărtate. A Hat in Time s-a inspirat din clasicele colecționiste de la sfârșitul anilor '90, precum Super Mario 64 și Spyro; Yooka-Laylee era cât se poate de aproape de un succesor spiritual al Banjo-Kazooie; și deși am văzut comparațiile dintre Duskfade cu orice, de la Ratchet & Clank la Kingdom Hearts, cred că face suficient pentru a-și croi propria identitate, atât în avantajul său, cât și, uneori, în detrimentul său.

Cu toate acestea, Zirian nu ar putea fi mai evident inspirată de Sora. De la aspectul său până la animații, uneori am simțit că joc un mod pentru Kingdom Hearts 3. Mi-a fost teamă că Duskfade s-ar baza prea mult pe aceste influențe, dar de fapt l-am găsit pe Zirian un protagonist incredibil de fermecător, în totalitate în felul său. Însoțiți de o pasăre cuc mecanică, cei doi pornesc să o salveze pe sora lui Zirian de turnul uriaș cu ceas, care a apărut în mijlocul Orașului Căpușelor, scufundând orașul în întuneric etern.

Păstrez recenzia fără spoilere, dar, sincer, nu e greu de spus încotro se îndreaptă povestea lui Duskfade după o oră sau două de la început. Jocul construiește până la ceea ce pare să creadă că va fi o întorsătură mare, dar nu m-a deranjat cât de simplu a fost, pentru că totul a părut fermecător și cu adevărat sincer. Zirian și Cuckoo formează un duo fermecător, iar să văd cum relația lor crește și evoluează pe parcursul aventurii lor a fost suficient pentru a fi mulțumit de partea narativă a jocului.

Asemănările menționate anterior cu Kingdom Hearts sunt cele mai evidente în confruntările de luptă, sistemul de luptă al jocului părând o versiune puțin diluată a celor văzute în aventurile lui Sora. Lucrurile încep destul de simple și destul de plăcute, dar am observat că în zonele mai târzii luptele degenerează într-o nebunie de tip bullet-hell, cu prea mulți inamici în cameră deodată ca să poți urmări fezabil ce se întâmplă. Jocul include un magazin de upgrade-uri unde poți debloca câteva mișcări și atacuri noi pentru a face lucrurile puțin mai ușor de gestionat, dar strategia în lupte se reducea de cele mai multe ori la o mulțime de evitări, atacuri când era posibil și încercarea de a atrage inamicii departe de mulțime pentru a-i doborî individual.

Am observat că luptele străluceau mult mai puternic în luptele cu șefii, fiecare dintre cele patru zone având două astfel de zone. Fac o treabă bună în a integra orice abilități noi deblocate, testându-ți abilitățile de luptă sau de platforming într-un mediu mai controlat, unde lucrurile par mai corecte. Boss-ul final m-a impresionat în mod special ca cel mai puternic moment al jocului, cu o confruntare autentic provocatoare. Atacurile erau bine previzibile, dar suficient de subtile încât să mă țină în priză, așa că, în ciuda nemulțumirilor mele legate de lupta generală a jocului, am fost extrem de mulțumit de ceea ce a ajuns campania de zece ore.

Așadar, bătăliile sunt puțin mixte, dar accentul jocului se concentrează pe adevăratul său punct forte: platformarea și explorarea. Mișcarea lui Zirian este puțin plutitoare și necesită ceva timp de adaptare, dar jocul reușește să te introducă treptat înainte să crești dificultatea. Sunt introduse unelte noi—cum ar fi un cârlig de agățare care îți permite să treci rapid peste margini—precum și grinding de șine care mi-a amintit imediat de primele încercări 3D ale unui anumit arici albastru. Dar mecanica se apropie mai mult de variația văzută în mai recent Sonic Lost World, axată pe sărituri precise și apăsarea de comutatoare pentru a elibera drumurile: un gust mult mai potrivit gustului lui Duskfade.

De-a lungul fiecărei lumi vei găsi o serie de zone secrete care se ramifică în afara traseului bătătorit, cu obiecte colecționabile de găsit și deblocat. Acele controale plutitoare pe care le-am menționat mai devreme se pretează incredibil de bine acestor provocări suplimentare de platforming, cu mișcarea lui Zirian având un bun impuls, ceea ce îți permite să găsești soluții aparent neintenționate pentru a ajunge la acele obiecte, adăugând un plus de libertate modului în care abordezi jocul. Deși am simțit că am explorat fiecare colțișor al celor patru lumi ale jocului, am terminat cu o rată de finalizare de 63% la finalul aventurii, evidențiind cât de mult este de explorat în vastele medii ale Duskfade.

Traversarea prinde viață prin imagini care uneori pot fi pur și simplu uluitoare. Grafica vibrantă, în stil fantasy, a jocului îmbină frumos lumea jucăușă a lui Tearfeld cu întunericul copleșitor care o acoperă, funcționând ca o formă excepțională de povestire ambientală care demonstrează daunele pe care Turnul cu Ceas le-a făcut lumii. Bloom poate fi uneori puțin prea înalt, mai ales în secțiunile de lavă din prima zonă a jocului, dar acestea sunt doar câteva momente slabe pe care nu aș vrea să le las să le afecteze cât de frumos poate fi Duskfade.

Deși Duskfade amintește cu siguranță de platformerele de acțiune de la începutul anilor 2000 care au definit copilăria mea și a multora altora, reușește să se integreze solid cu unele dintre cele mai puternice jocuri ale genului pe care le-am văzut în ultimii ani, cu mișcări fluide și medii uimitoare de explorat. Poate că nu reușește să aterizeze perfect de fiecare dată, dar lovește mai des decât ratează. Dacă cauți un nou platformer 3D de jucat, acesta îți va satisface dorința.